Ok, recunosc, in ultima vreme nu am mai scris nimic personal pe blog. Yes, i still have a life, people. Numai ca nu prea mai am timp, sesiunea bate la usa. Iar eu abia astept sa ii trantesc usa in nas :))

Dar sa incepem aiureala. Zilele trecute am fost la “rockereala” si a fost beton. Ma bucur ca au pus si Garbage. Trecand peste faptul ca parca numai eu stiam melodia aia, a fost frumos. E preferata mea de la ei, “I’m only happy when it rains”:

Ma intreaba unii…cum poti fi bucuroasa cand…ploua? E urat afara si e frig…nimeni nu sta pe ploaie si se face si urat pe jos.

Dragii mei! Nu sunt normala. Dar asta o stiati deja.

Insa melodia asta nu e tocmai ceea ce pare.

Versurile sunt cam asa:

I’m only happy when it rains, I’m only happy when its complicated
And though I know you can’t appreciate it, I’m only happy when it rains
You know I love it when the news is bad, and why it feels so good to feel so sad…I’m only happy when it rains.
Pour your misery down, pour your misery down on me.
I’m only happy when it rains, I feel good when things are going wrong
I only listen to the sad, sad songs, I’m only happy when it rains.
I only smile in the dark, My only comfort is the night gone black, I didn’t accidentally tell you that…I’m only happy when it rains.
 

Si totusi nu stiu daca melodia asta exprima intregul sau inteles.

Ploaia nu e doar…ploaie. Nu de asta s-au scris mii de cantece despre ea. E mult mai mult. E ca atunci cand esti trist pentru ca plange cu tine…e ca atunci cand esti fericit/a pentru ca dansezi in ploaie. Totul ca sa simti acei stropi reci, simbolici pentru realitatea dura pe care trebuie sa o simtim pe pielea noastra zilnic. E o descarcare de energie. E o contradictie. E oglinda sufletului tau cand simti ca te ineci in sentimente. Si nu numai.

Fiecare o intelege altfel. Cert e ca nu e doar un fenomen al naturii. Precum nici ninsoarea, vantul.. Toate au un substrat, o parte neinteleasa. Important e sa iei acel substrat si sa il intorci pe toate partile, intelegand ce vrei, dar avand dreptate in felul tau. Iar despre ploaie se pot spune multe.

Inca de la potop a fost felul de a “curata” diferite mizerii care se strang in timp, pe orice plan. Si a ramas un astfel de simbol. Ironic, la sfarsit unii mai au si norocul de a vedea curcubeul, care da speranta de a castiga maine batalia, ca sa uite ca de fapt razboiul e pierdut deja. Ma pierd in intelesuri?

Ai simtit vreodata ca parca ploua din interiorul tau? Ca tonalitatea plansului se impleteste cu stropii de apa care curg iar si iar? E un sentiment placut, ca te-ar asculta cineva, mai mult decat crezi; ca te aude cineva, aparent surd…ca ai un scop, ca nu existi degeaba etc.

E mai placuta decat soarele, pentru ca nu pretinde nimic. Soarele te descopera, ploaia te lasa sa fii asa cum esti tu. E acel sentiment cum ca esti liber. No chains whatsoever.

Asta inseamna ploaia pentru mine. Asta vreau sa zic. De asta ma vedeti zambind cand mi se intoarce umbrela invers de la vantul prea puternic

Iar despre celelalte versuri…ei bine, e ok sa fie totul complicat. Unde ar mai fi farmecul daca toate ar fi simple? Dar stai, daca totul ar fi simplu am ramane cu poeziile, pentru ca ar disparea realitatea. Nu cred ca daca lumea ar fi un rai am fi fericiti. Din contra. Cred ca ne-am calca deliberat pe bataturi sa schimbam starea de utopie. Pentru ca nici macar ideea de normalitate nu se leaga de simbolul societatii perfecte…

Viata trebuie sa fie grea, ca sa invatam. Experienta e tot ce am in momentul asta si ma simt bogata.

De ce se schimba unii oameni asa mult? Am inteles intr-un sfarsit. Pentru ca fiecare dintre noi avem o anumita educatie, un anumit fel de a gandi si vedem lucrurile diferit. Iar cand viata te ia si te tranteste de toti peretii, tot ce mai ramane din tine e…ceea ce esti de fapt, ceea ce trebuia sa devii. Fara ceea ce inveti in scoala, fara cei care au tinut la tine la un moment dat…devii ori un om ce stie sa valoreze viata si ceea ce conteaza de fapt, ori o fantoma care uraste umanitatea si implicit pe sine insasi. Devii ceva ce chiar tu urai acum ceva timp. E foarte important sa stii sa pastrezi in tine ceea ce merita. Ceea ce te pregateste pentru urmatorul nivel la vietii…moartea. Eu o vad ca pe o evolutie a omului care a invatat tot ce putea pana in acel moment. De asta toti mor in momentul in care le mergea chiar binisor. Chiar daca nu realizau…

Necunoscute sunt caile vietii… de cate ori am zis asta? ca pierdem fosti prieteni cei mai buni…ca ajungem sa ne plictisim de o activitate care candva ne placea…si asa mai departe. Probabil veti avea impresia ca traiesc in trecut, dar asa e cand simti ca te schimbi si nu stii ce sa alegi sa pastrezi. Lucrurile bune? Lucrurile rele? Optimismul, pesimismul? Ceea ce e sigur e ca mereu vei fi enervant pentru cineva. Asa ca trebuie sa ramai tu, pentru a nu mari sentimentul ca esti bun/a de nimic. Dar si eu mai uit asta..

 Azi…azi am facut un lucru bun. Am salvat un melc. Era cat pe ce sa ajunga pe strada si sa il calce masinile. Iar eu m-am oprit, l-am luat si l-am pus in micul coltisor de verde pe care l-am gasit in apropiere. Nu stiu daca neaparat a fost ceva important, dar nu mi-a pasat de parerile altora. Am facut-o. In fiecare zi fac lucruri de care nu spun, dar de care sunt fericita. Pentru ca intr-un sfarsit poate am sa imi descopar acel curaj atat de intens care sa ma determine sa fiu eu, incat sa pot trai cu adevarat.

Probabil bat campii, pentru unii. Dar astea nu sunt povesti, sunt parti ale vietii de care trebuie sa trecem vrand-nevrand…Ce probleme existentiale am…ca la 20 de ani …(aproape)…